Sau: se mai simte? Mai traieste? E grav bonav?
Uite ca al Tashei traieste.Bravo, Tasha.
Eu nu prea mai poci sa fac din astea. Pe vremuri eram mai entuziast, scriam poezii (cetisem carti de poetica, ma antrenam in formele clasice), cântam la flaut, la fluiere, la pianina mea Hupfeld's Phonoliszt, ba inca mostenisem si o chitara, imi cumparasem o metoda si mi-am batatorit deshtele si cu ea. Evident ca toate acestea le faceam prost, dar nu prea imi pasa. Eram nedespartit de fluierul meu, il luam peste tot, ma stiau deja si asistentii sau preparatori, ce erau, de la facultate, eram studentu cu fluieru.
Acum nu mai scriu poezii, flautul meu e stricat (s-a stricat tastele, n-am 1000euro sa-mi iau unul nou), pianul e la Pucioasa, e dezacordat si il manânca carii, chitara zace crapata pe dulap. Ieri mi-am luat cu mine un blockflote la un pique-nique la Mogosoaia, am mai piuit nitel din el, inca imi mai amintesc.
Voi ce credeti, artistul din noi moare de la sine, datorita vreunei boli congenitale misterioase, sau il ucidem noi (eutanasie, crima brutala, uitam sa-i dam de mâncare)?
Vlad, artistul din noi nu moare niciodata.
Uneori e mic si pamantiu, intr-un coltz de suflet, nehranit, caci suntem prea preocupati sa ne uram si sa ne batem in piept ce chinuiti si nefericiti suntem in lumea asta urata...
Alteori e gras si rumen la fatza, infumurat si imbracat kitschos, cand il hranim doar cu ce si pentru ca asa am auzit noi ca e frumos.
Si mai e cazul meu preferat, artistul slabutz, timid, finutz, care se hraneste cu vise si cu frumosul din orice norishor cumulus in care vede lumi si zane.
Nu moare. Depinde ce-i dai de mancare.
Tasha, artistul creeaza. De bucurat de cumulusi, ne bucuram. Eu citesc in continuare poezie, merg la concerte, miros florile in parc, nu stiu ce m-as face fara lucrurile astea. Si totusi, artistul din mine, daca mai traieste, tace.
Nu tace. Nu-l mai auzi tu...Eu asa cred...
O fi, cine mai stie.
Când a tacut, la inceput am crezut ca din cauza ca eram "prea fericit", eram de fapt pentru prima oara in viata mea foarte fericit, durabil, nu doar o clipa, nu doar un vis, cum credeam inainte ca e fericirea.
Acum insa nu mai sunt asa de fericit. Desigur, acea fericire pe care am câstigat-o atunci nu va muri niciodata, dar pe lânga ea se insinueaza toata mizeria pe care o vad zilnic, toate grijile pe care le rumeg când mi-as dori, o, cât mi-as dori, sa mai pot sa nu ma gândesc la nimic, toate temerile si nesiguranta viitorului.
Unde e el acum, când as avea nevoie sa-si ridice iar vocea?
Daca traieste, e un impotent.
Nu fi prea dur cu el. da-i o sansa. asculta-l. intr-o zi o sa ii auzi vocea din nou. am trecut si eu prin asta...s-a intors. invariabil. sub alte forme, ce-i drept, si uneori mi-a fost greu sa-l recunosc, dar s-a intors...
Voi puteti sa vorbiti in continuare, noi nu va deranjam. ;)
Pai zi si tu ceva, mai, Furnika. :85:
furniko, taci că mai avem puţin şi aflăm cu ce organ creează artistul din vlad.
Obsedici, "impotent" insemna la inceput "neputincios", tot asa cum "gay" insemna vesel. Dar, da, daca crezi, ca Jung, ca libidoul nu e doar reproducere, ci vointa de a exista si de a-ti implini destinul, atunci poti sa faci si asocierea asta. Artistul face amor cu lumea, na. Uneori de bunavoie, alteori cu de-a sila.
o intrebare buna vlad. Am simtit si eu acelasi lucru, desi artistul din mine este mai limitat (nu stie sa cânte de exemplu...).
Daca artistul exista cu adevarat (nu exista in toti oamenii), nu cred ca moare, totusi. Cred ca tace si acumuleaza. Artistul din noi este ca noi insine, creste si se dezvolta si se maturizeaza, si ca si noi, crestera are alte calitati si viteze la diferse varste.
Ciudat cum , cateodata, simti ca ceva lipseste dar nu poti spune ce. Vine insa cineva ca Vlad, cautand ceva stiut de el si deodata intelegi ca asta lipsea...
Pe artistul din mine l-am gonit eu. Rece, calculat, fara nici o tresarire. Ma incurca, ma facea sa sufar cand nimeni altcineva nu se sinchisea. Cerea mult si oferea prea putin. Am decis ca nu il mai vreau, i-am spus "Pleaca!" si a plecat. Pana acum nici nu mi-am dat seama ca imi lipseste. Dar imi lipseste asa....nedefinit. Nu-l vreau inapoi si refuz sa-i deschid chiar daca se intoarce singur. Lumea asta nu mai e pentru artisti. As vrea insa sa il cunosc pe managerul din mine intr-o zi ...
Nu pot sa cred ca ai un pian si il lasi sa se imputa. Rusine, de trei - nu, de cinci, ca is generoasa- rusine!!!! Artistul din mine se simte bine, am fost in .ro si mi am cumparat culoooooooooori temperaaaaaa si pensoaneeeeeeee si o sa si pictez. Terapeutic.
A plecat demult prin fiordurile Norvegiei cautand o chitara rosie. Acuma o fi poate prin padurile de liliac din (parca) Arges (le-o fi gasit?). Apare brusc de cate ori dau in biblioteca intamplator peste caietul cu coperti albastre. De la un milion de raspunsuri la trei intrebari.
Uneori se intoarce la mine timid sa compuna mici fragmente de "chestii" scurte cu final previzibil. Are deja patalama de compozitor autorizat de mesaje nesablon pentru aniversatii zilei si de compozitii plastice facute din consumabile de birou si purtand titluri chicioase (o poza ar fi indicata). Face si colaje simpatice cand mai pleaca cate unul prin artarulveselsuaue, pe cartoane mari, lipind pe o parte la ce sa te uiti ca sa nu uiti-regreti (decupaje din cotidiene, poze cu cotarle comunitare si cu ghene de gunoi, pacat ca nu se pot lipi si gropile din sosea), iar pe partea ailalta chestii de blabla cum ati zice voi, adica muntemareceralbastruvoronetouaincondeiateretetadecozonacpoenaruvuiaeliadebatranisfatosifetefrumoasecopiirazandscrisuriscurtedeprinnichitacamilgyrnaum
samd.
Il mai bantuie si scoicile cateodata (sa faca vapoare oare?).
Are o neindemanare crunta la desenat-pictat (si se oftica teribil).
Canta sub dus, la nici un instrument, si ii place teribil dansul (mental ii ies figurile toate, altfel e cam timid si cam rational ca sa se dezlantuie).
Quote from: annie on May 31, 2006, 07:06:21 PM
Nu pot sa cred ca ai un pian si il lasi sa se imputa. Rusine, de trei - nu, de cinci, ca is generoasa- rusine!!!!
Stii cât m-ar costa sa-l pun pe picioare? Enoooooooooooorm. Crezi ca pe mine nu ma doare sufletul si nu-mi vine sa-mi dau picioare in cap? La Bucuresti nici macar n-am unde sa-l tin.
eu sunt de acord cu tapirul. crestem, ne maturizam, ne tampim, ne indobitocim, ne umplem mintea de rationamente, ne sedeaza astia cu politica si idei preconcepute.... samd iar artistul din noi ce sa faca? tot aia?
mai deunazi am dat peste poezele scrise in adolescenta si cateva randuri cu iz de nuvele.... hahahaha!!! ce sa fac eu cu ele? le-am luat frumos si constatand ca sunt stupide, din punctul de vedere al persoanei care am devenit, le-am aruncat, gandidu-ma cu groaza la ceea ce o sa spuna si o sa creada juniorii mei cand l-or gasi peste ani si ani!!! nu stiu daca a fost bine sau nu, ce e drept am simtit o strangere de inima. dar a trecut si am realizat ca ceea ce am aruncat erau numai niste cuvinte si ca daca as vrea as putea sa pun din nou pe hartie gandurile care imi treceau atunci prin cap. sigur ca sub o alta forma, dar in esenta sunt aceleasi.... cum si eu, in esenta sunt aceeasi.
Eu unul nu mai am flexibilitatea gândirii pe care o aveam acum, sa zicem, 4 ani. Poate si de asta artistul anemic din mine vegeteaza. Moare, dimpreuna cu dansul ideilor.
Eu n-am avut curajul sa arunc nimic. Pare narcisist, dar nu cred ca e, din contra. Majoritatea poezelelor mele din adolescenta sunt remarcabil de proaste, dar nu vreau sa uit cum eram, chiar daca nu-mi place. Cele mai "noi" sunt doar mai cenzurate, atât. Acum e poate cenzura suprema. Cenzura propriei mele fiinte, personalitati, un mod de a ma minti, de a-mi inchipui ca as fi mai bun decât sunt. O falsa modestie.
eu mi'as fi dorit mult sa pictez,sa cant,sa dansez,si toate d'astea...dar in afara de amatorisme absolut ridicole,n'am putut sa scot nimic :(
asa ca m'am resemnat cu ideea ca sunt altii care s'o faca pe artistii,iar eu imi vad de bucatica mea de lume,si ma bucur de ceea ce creeaza ei.
Culmea e ca ma satisface situatia.
...cu exceptia momentelor in care ma simt rigida si seaca,si mai deschid copiile xerox dupa Camus,Goethe,sau Trakl...
..se pare ca's total anti'artistica...:(
daca le-am aruncat, asta nu inseamna ca am uitat cum eram... ohoooo!!! nici pe departe! si chiar le tin minte, daca nu pe toate, macar pe cele mai importante si semnificative pt mine.... dar mi s-a parut efectiv stupid sa le mai tin. parca erau un eu mort. de fapt mai rau... erau ca ceva ce nu imi mai folosea deloc .in esenta nu stiu de ce le-am aruncat... eram intr-o perioada in care ma apucase curatenia si vorba feng shui-ului am aruncat toate cele de prisos !!!!:)))))))) glumeam........ nu cred in feng shui...